Homeostazia este un set de fenomene de autoreglare care permite menținerea unei relative constanțe în compoziția și proprietățile mediului intern al organismului. Homeostazia este capacitatea unui organism de a menține o situație fizico-chimică caracteristică și constantă în limite definite, chiar și în fața schimbărilor sau modificărilor introduse de mediu. Cum apare homeostazia în organism? Organismul sau organismul mobilizează diverse sisteme (autoreglare) precum sistemul nervos central, sistemul endocrin, sistemul excretor, sistemul circulator, sistemul respirator etc., pentru a menține condițiile de viață constante. Deci, homeostazia se referă în linii mari la sistemul deschis sau închis al oricărui sistem care permite reglarea mediului intern pentru a menține o stare stabilă.

Termenul de homeostazie este de origine greacă; vine de la „homoios” care înseamnă „la fel sau asemănător” și „stasis” care exprimă „stabilitate”. Termenul a fost inventat de fiziologul american Walter Bradford Cannon în 1929. Prin acest termen, Bradford Cannon nu s-a referit la o situație statică, ci la ceva care se schimbă în limite înguste și precise. De fapt, fiziologia se concentrează în primul rând pe studiul și analiza limitelor de variație și a mecanismelor de reglare.În 1859, fiziologul francez Claude Bernard afirma că mecanismele vitale, oricât de variate, nu au alt scop decât menținerea stabilității mediului intern.

Dezechilibrele interne pot apărea din punct de vedere psihologic și se numesc nevoi. În cazul psihologiei, homeostazia se caracterizează prin echilibrul dintre nevoile individuale și satisfacție. În acest fel, dacă individul nu simte că nevoile sale sunt satisfăcute, homeostazia îl încurajează să atingă echilibrul intern printr-un comportament care să permită satisfacerea nevoilor.

La altitudini mari, precum Anzi, Alpi, Pirinei sau Himalaya, atmosfera are mai puțin oxigen în aer decât la suprafață. Activitatea de respirație a oamenilor care locuiesc în aceste locuri nu este suficientă într-un ritm regulat. Cu toate acestea, corpul sau organismul folosește mijloace homeostatice: o creștere a ritmului respirator, urmată de o creștere lentă a formării globulelor roșii, care mai târziu intră în sânge. Cu cât celulele roșii din sânge sunt mai mari, individul reține în mod eficient în plămâni o cantitate mică de O², care este aerul.

Compoziția chimică a mediului intern nu trebuie modificată și trebuie păstrată neschimbată. Prin urmare, metabolismul celular nou format (CO², uree, amoniac, acid uric, urati, creatinină etc.) după produsele primite trebuie aruncat imediat. Aceasta este expulzarea prin plămâni (CO²), glandele sudoripare și sebacee, dar în principal prin rinichi.